
Artistul e circumspect în ceea ce priveste viitorul fotbalului nostru, la nivel de cluburi, însa crede în renasterea echipei nationale, care “ne-a daruit putin în ultimii ani”. Actor premiat cu un trofeu UNITER, solist vocal si textier, Tudor Chirila, mezinul fostului mare cronicar sportiv Ioan Chirila si al actritei Iarina Demian, crede ca fotbalul românesc la nivel de cluburi stagneaza si are sanse minime sa se masoare cu cel din afara.
Cât de mult înseamna sportul pentru un om care a crescut printre manuscrise?
Nu am privit niciodata sportul din perspectiva tatalui meu. Pentru mine, tata a fost doar un intermediar superb între noi, copiii, si sport. Atât eu, cât si Ionut (n.r. – Ionut Chirila, antrenor, fiul cel mare al familiei Chirila), cei care aveam ocazia sa-i citim manuscrisele, eram absolut fascinati si asteptam mereu sa scrie urmatoarea pagina. Era ca si cum ai urmari un serial bun, când de-abia astepti episodul de saptamâna urmatoare. Erau lucruri minunate, tata era neîntrecut în ceea ce priveste descoperirea partilor frumoase ale sportului.
Ionut a ramas aproape de sport, tu însa…
M-am îndepartat de sport odata ce am ales calea teatrului, a muzicii. M-am întors însa mai mult în ultimii doi ani. Fac natatie, si cred ca tata ar fi fost foarte mândru, pentru ca îmi aduc aminte ca îi placea foarte mult. De altfel, unul dintre cele mai frumoase capitole din “Viata la puls 200” este dedicat natatiei. E povestea unui personaj absolut fabulos din Basarabia lui si a tatalui meu. Traversa Dunarea pe sub vapoarele cu elice. S-a prapadit în urma unei traversari pe sub un vapor cu zbaturi. El l-a învatat pe tata si ai lui sa înoate. Sunt sigur ca i-ar fi placut tare mult sa ma vada mergând constant la bazin.
Ai facut vreodata sport de performanta?
Am facut tenis, vreme de patru ani. Tata nu m-a mai lasat! El era un tip pragmatic si a vazut ca la 17 ani aveam 1,74 metri. “In tenis, daca nu ai minim 1,85 metri, nu ai ce cauta! Trebuie sa servesti, iar la cât se câstiga în ziua de astazi din serviciu, esti victima sigura. Nu are rost sa continui!”, mi-a spus tata atunci, gândindu-se ca nu mai cresc. Nu avea cum sa stie ca doar peste un an, la 18, masuram deja 1,87 metri…
Ai regretat ca ai renuntat la sport?
Nu! Marturisesc ca nu aveam mare tragere de inima sa ma dedic sportului. Mi-a prins bine, recunosc, dar eu am fost cel care a venit cu clarinetul la subtioara, iar parintii au înteles si si-au dat acordul sa merg pe calea artistica.
Nea Vanea nu a încercat sa te îndrume spre un alt sport?
Nu, tata cânta exceptional la pian si la vioara. Ii placea enorm muzica, astfel ca am crescut liber, mi s-au cultivat talentele si preocuparile fara sa întâmpin greutati. El era foarte aproape de fenomen, ne preda muzica clasica. Putini stiu ca frate-miu Ionut a facut sapte ani de pian, iar tata a investit foarte mult în asta. Doar ca nu a fost sa fie! Iepurele a sarit din alta parte. Ionut a ales fotbalul, eu teatrul si muzica.
Se stie ca esti un suporter al ”câinilor”. De ce Dinamo?
Datorita cartierului. Intotdeauna am spus ca, cel putin ca bucurestean, esti dinamovist, rapidist sau stelist, în functie de cartierul în care te nasti. M-am nascut si am copilarit în zona Mihai Bravu-Iancului, una interzisa celor care au o alta orientare decât cea ros-alba. Toata gasca, toti baietii de la blocuri tineau cu Dinamo. Nu am avut de ales, daca eram stelist, ma linsau!
Care sunt cele mai frumoase si, respectiv, cele mai urâte amintiri pe care le ai ca suporter?
Cel mai frumos moment din istoria recenta a fost partida Dinamo – Everton, iar din trecut, Dinamo – Hamburg, 3-0. Cel mai trist moment l-am trait în 1984, când ne-a învins Liverpool cu 2-1 în Cupa Campionilor. Aveam 9 ani, dar am si acum întiparita în minte amaraciunea din tribune. In plus, ploaia care m-a udat pâna la piele, ce mai? Un tablou dezgustator!
Cum traieste Tudor Chirila meciurile? Te consumi, esti nervos?
Sunt un suporter resemnat! Cel putin asta simt în ultimii ani. E adevarat ca anul asta am luat titlul, însa în urma unei competitii în care contracandidatele practic nu au existat. Am batut de doua ori Steaua, dar una în genunchi. Vreau sa batem Steaua în cea mai buna forma, nu una care se chinuie sa-si gaseasca echilibrul. E ca în teatru: nu-i nicio smecherie sa fii un actor bun într-o piesa proasta.
Asadar, nu te bucura prea mult titlul?
E ok, suntem fericiti ca am câstigat campionatul si vreau sa cred ca Liga Campionilor nu va fi un dus foarte rece care sa ne trezeasca din betia noastra cu apa la fel de rece. Sa nu fiu înteles gresit: rivalitatea cu Steaua e eterna, conteaza, însa nu sunt genul de suporter care sa fiu multumit doar sa-i batem. Prefer sa nu învingem Steaua, dar sa luam campionatul!
Crezi ca nivelul fotbalului românesc a crescut în ultima vreme?
Da’ de unde! Fotbalul nostru stagneaza! E într-un mare relas si nu mai trebuie sa-l comparam cu el însusi. Poate în raport cu sine a crescut, dar daca îl raportezi în functie de cresterea celorlalti, te apuca groaza. Un exemplu: noi ne-am aflat la nivelul 2, englezii la 8. In cinci ani, fotbalul nostru a crescut pâna la nivelul 7. Degeaba, pentru ca englezii au crescut la nivelul 25. Daca ascensiunea noastra nu e direct proportionala cu a lor, sau chiar mai rapida, nu vom ajunge niciodata competitivi. Campionatul nostru nu a crescut deloc în comparatie cu ce se joaca afara, cu pregatirea lor fizica. Una uimitoare as zice. Intotdeauna când întâlnesti o echipa mare, ai impresia ca joci împotriva unor extraterestri. Diferentele sunt foarte mari.
Dar echipa nationala?
Ultimele meciuri nici nu le-am vazut. Nationala ne-a daruit atât de putin în ultimii ani… De-acum, însa, trebuie sa ne asteptam la altceva! Avem stranieri foarte bine pregatiti, care bine condusi pot forma o adevarata echipa. Imi place mult Marica, asta lasându-i la o parte pe Mutu si Chivu, care nici macar nu mai trebuie nominalizati.
Ce parere ti-a lasat Piturca?
Imi place, e un tip care stie sa-si faca treaba. E greu sa fii selectioner în ziua de azi, jucatorii sunt prea implicati la cluburi. Echipele lor pun o prea mare presiune pe ei, iar tie, ca selectioner, îti este extrem de dificil sa creezi o oarecare continuitate. Dar Piturca vad ca stie ce sa le ceara, se pricepe sa-i conecteze…
Din strainatate, ce echipa îti place?
Ador fotbalul englez. Aston Villa si Liverpool sunt doua echipe pe care le iubesc neconditionat. Imi plac chiar si atunci când nu joaca nimic.
Esti suporter de fotbal sau de sport?
In general, de fotbal. Nu ma uit la tenis sau la Formula 1, de exemplu, decât ocazional. De fapt, eu nu prea ma mai uit la televizor, decât la stiri, si doar atunci când aflu ca se va difuza ceva care s-ar putea sa ma intereseze. In rest, nu ma conectez la sport decât cu trei luni înainte de “Premiile Ioan Chirila” si câteva saptamâni dupa.

CARTE DE VIZITA
TUDOR CHIRILA
Data nasterii: 28.05.1974, Bucuresti
Studii: absolvent al Academiei de Teatru si Film din Bucuresti, promotia 1996, sectia “Arta actorului”, clasa profesorului Florin Zamfirescu
PROFESIE
• fost vocal al trupei “Vama veche”, acum lider al trupei “Vama”
• actor la Teatrul de Comedie din Bucuresti. In 2004 este distins cu cel mai important premiu de teatru din România – Premiul UNITER pentru “Cel mai bun actor” – pentru rolul Malvolio din
“A douasprezecea noapte”, de W. Shakespeare, în regia lui Gelu Colceag