Andreea vorbeste despre povestea de dragoste pe care o traieste alaturi de Tudor. Iubirea lor a aprins imaginatia publicului, femeia care se imbraca perfect a cucerit inima seducatorului absolut.
Dupa ce a sarbatorit implinirea varstei de 30 de ani alaturi de prieteni (18 iulie), Andreea Raicu a plecat impreuna cu iubitul ei, Tudor Chirila, solistul trupei Vama, intr-o vacanta in Palma de Mallorca: “A fost prima vacanta petrecuta impreuna. Din pacate, a durat doar o saptamana pentru ca Tudor are foarte multe concerte”, spune vedeta.
Cei doi s-au cunoscut in urma cu sase ani, cand Andreea l-a avut invitat pe Tudor la cea de-a doua emisiune „Reuniune de clasa”: „A fost foarte dragut. Toata lumea stie despre el ca este un invitat imprevizibil. Eu eram la inceputul carierei. Mi-a povestit de curand si m-a amuzat foarte tare ca toata lumea i-a spus: „Fii si tu mai bland, mai dragut, sa nu o sperii. Sa nu-i faci lucruri la care sa nu se astepte”„.
Practic, atunci s-a infiripat o relatie de amicitie intre cei doi: „Ne-am cunoscut la emisiune, am vorbit o perioada si am ramas in relatii bune. Ne-am intalnit apoi intamplator, iar in ultima vreme ne-am tot vazut, pentru ca aveam acelasi cerc de prieteni. Am simtit ca avem multe preocupari comune, iar de anul trecut s-a intamplat sa formam un cuplu”. Andreea marturiseste ca, „daca e cineva responsabil in relatie, eu sunt aceea. El este un artist. Nici nu cred ca i-ar sta bine sa fie responsabil”, spune ea zambind.
Vedeta marturiseste ca se va simti cu adevarat implinita atunci cand isi va intemeia o familie: „Cred ca ma voi simti un om realizat in totalitate in momentul in care ma voi casatori si voi face un copil”. Ea spune insa ca este devreme sa se gandeasca acum la casatorie si lasa lucrurile sa vina de la sine: „Deocamdata nu pot sa vorbesc despre asta pentru ca nu este cazul”.